Înainte de a fi descoperita frumusetea aurului și a argintului, au fost descoperite pietrele semipretioase. Aceste fragmente colorate, scoase din inima Pământului, au fost primele podoabe ale omenirii.

Istoria pietrelor semiprețioase este la fel de veche ca civilizația umană, împletindu-se cu credințe religioase, medicină, artă și comerț. Aceste pietre, numite astăzi mai corect pietre ornamentale (deoarece termenul "semiprețios" nu mai este standard în gemologie), au fost folosite nu doar pentru frumusețe, ci și pentru puterea lor simbolică și energetică percepută.

Cu zeci de mii de ani în urmă, în Epoca de Piatră, omul preistoric a găsit pe malul unui râu o piatră neagră lucioasă, diferită de restul (poate obsidian—sticla vulcanică). Nu a tăiat-o doar pentru vârfuri de suliță, ci a păstrat-o pentru sclipirea ei. Acolo, în acea admirație naivă, s-a născut bijuteria.

În scurt timp, oamenii au început să asocieze culorile și sclipirile cu puteri ascunse:

• Verdele (Malachit, Amazonit) era legat de viață, natură și fertilitate.

• Albastrul (Lapis Lazuli, Turcoaz) era o bucățică din cer, oferind protecție.

• Roșul (Granat, Carneol) purta puterea sângelui și a focului.

1. PREISTORIA ȘI ÎNCEPUTURILE (Până în 4000 î.Hr.)

În această perioadă, pietrele nu erau neapărat tăiate sau șlefuite, ci folosite în starea lor brută sau ușor prelucrată.

• Obiecte de Uz Practic: Pietre precum Obsidianul, Cuarțul și Jaspul erau folosite pentru a crea vârfuri de sulițe, unelte și răzuitoare datorită durității și muchiilor lor ascuțite.

• Primele Adornamente: S-au descoperit primele mărgele din Chihlimbar (Ambră) și Turcoaz în situri preistorice, indicând o utilizare timpurie ca talismane sau podoabe. Acestea erau purtate pentru protecție sau pentru a arăta statutul social.

2. ANTICHITATEA TIMPURIE (4000 î.Hr. – 300 d.Hr.)
Misterul a atins apogeul în marile civilizații antice. Pietrele semiprețioase nu erau doar podoabe, ci talismane și simboluri de putere absolută.

Egiptul Antic: În Egipt, faraonii și reginele, precum celebra Cleopatra, iubeau Smaraldul și Peridotul (cunoscut ca "nestemata soarelui"), crezând că le aduceau fertilitate și protecție. Lapis Lazuli, cu albastrul său regal, era esențial în ritualuri, fiind considerat păr din părul zeilor.

Lapis Lazuli (Lazurit): Era una dintre cele mai prețuite pietre, importată din Afganistan. Era asociată cu zeii și cu nemurirea, fiind folosită în mumiere și bijuterii regale, inclusiv în masca funerară a lui Tutankhamon.

• Carneol și Turcoaz: Acestea erau considerate pietre de protecție (împotriva bolilor și a spiritelor rele) și erau sculptate în formă de scarabei sau talismane.

• Ametist și Cuarț: Folosite în sigilii și vase, demonstrând o cunoaștere avansată a prelucrării.

Mesopotamia și Grecia Antică:

• Sigilii Cilindrice: În Mesopotamia (Sumer, Akkad), pietre precum Jaspul, Agatul și Hematitul erau folosite pentru a crea sigilii cilindrice personale, care serveau ca semnătură sau document de proprietate.

• Medicină și Astrologie: Grecii și romanii credeau în proprietățile vindecătoare ale pietrelor. De exemplu, Ametistul era considerat un antidot împotriva beției (numele său provine din grecescul amethystos, care înseamnă "nu beat").
  
  In Babilon și Sumer, pietrele erau încrustate în sigilii cilindrice folosite pentru semnături și documente oficiale.

• În această perioadă, tăieturile erau simple, rotunjite, cunoscute ca „caboșoane”, menite să scoată în evidență culoarea profundă, nu neapărat sclipirea.

Drumul Mătăsii și Comerțul

3. EVUL MEDIU ȘI EPOCA MODERNĂ (300 d.Hr. – 1800 d.Hr.)
 

• Simbolism și Putere: Pietrele prețioase și semiprețioase continuă să fie simboluri de putere, bogăție și statut social, fiind încorporate în coroane regale, obiecte religioase (relicvarii) și sceptre.

• Proprietăți Magice/Terapeutice: În Evul Mediu, se credea cu tărie în virtuțile terapeutice și protectoare ale pietrelor. Diferite tratate medicale (lapidarii) le descriau proprietățile.

• Drumul Chihlimbarului: Chihlimbarul din Marea Baltică era transportat pe distanțe mari spre sudul Europei și Egipt, indicând o rețea comercială vastă centrată pe aceste pietre.

• Jadul în China: Jadul era considerat piatra supremă în China, simbolizând eternitatea, moralitatea și puterea imperială. Era sculptat în obiecte rituale și de artă.

• În Roma Antică, soldații purtau Agat pentru a le oferi curaj în luptă, iar nobilii își confecționau inele masive, adesea cu Ametist, pentru a se feri de efectele vinului (credeau că ametistul previne beția).

În Europa, focusul s-a mutat de la proprietățile magice la statutul religios și regal.

• Jadul din Orient era mai prețios decât aurul, fiind simbolul purității și al nemuririi. În China, împărații erau îngropați în armuri din piese de jad pentru a le păstra sufletul.

• Ametistul era purtat de clerici pentru a simboliza pietatea și calmul spiritual.

• Puterea Religioasă: Pietrele erau încrustate în relicvarii și obiecte de cult. Se credea că Granatul și Smaraldul ofereau protecție în luptă.

• Pietrele Zodiacale (Birthstones): Ideea de a asocia o piatră cu o lună de naștere a devenit populară, legând destinul personal de proprietățile pietrei.
  
  Schimbarea majoră în aspectul bijuteriilor a venit târziu. Vreme de mii de ani, pietrele nu sclipeau cu adevărat, dar după Marile Descoperiri Geografice, au apărut fațetele. Tăietorii de pietre au învățat să sculpteze suprafețe mici și plate, transformând o piatră mată într-o sursă de lumină, dezlănțuind faimosul foc din interiorul lor. Bijutierii au început să dezvolte tehnici de șlefuire mai avansate (tăietura cabochon, primele fațete), care scoteau în evidență culoarea și luciul pietrei.

4. EPOCA CONTEMPORANĂ (1800 d.Hr. – Prezent)

În secolul al XIX-lea și al XX-lea, exploatarea a devenit industrială, iar termenii și clasificările au fost standardizate. Șlefuirea cu fațete, care permite pietrei să reflecte lumina mai bine, a început să apară abia după perioada Marilor Descoperiri Geografice (secolele XV-XVI).

• Descoperiri Majore: S-au descoperit zăcăminte mari de pietre noi în Brazilia și Africa (Turmaline, Topaz, Agat), inundând piața și făcându-le mai accesibile.

• Standardizarea Gemologică: Termenul de "piatră semiprețioasă" a fost inventat pentru a diferenția pietrele de volum (ex: Ametist) de cele patru pietre clasice, scumpe: Diamantul, Rubilnul, Safirul și Smaraldul.

• Renașterea Semnificației: În prezent, pietrele ornamentale au o renaștere uriașă în cultura wellness și ezoterică. Pietre ca Cuarțul Roz, Piatra Lunii și Labradoritul sunt vândute nu doar ca bijuterii, ci ca instrumente de vindecare, meditație și echilibrare energetică, revenind la funcția lor simbolică din Antichitate.

• Descoperiri și Comerț: Descoperirile geografice și dezvoltarea rutelor comerciale au adus în Europa noi surse de pietre semiprețioase din America, Asia și Africa.

• Epoca Victoriană: A văzut o popularitate crescută a pietrelor semiprețioase precum opalul, piatra lunii și malachitul, adesea folosite în bijuterii sentimentale sau în stiluri inspirate din natură (Art Nouveau) și folclorul scoțian (agatul scoțian).

• Secolul XX: Pietrele semiprețioase (precum Turmalina, Jadul, Lapis Lazuli) au fost folosite masiv în stilurile artistice majore, cum ar fi Art Deco, pentru culorile și tăieturile lor îndrăznețe.

• Clasificarea: Distincția tradițională dintre pietrele "prețioase" (diamant, rubin, safir, smarald) și "semiprețioase" (toate celelalte, deși adesea nejustificată de valoarea reală sau raritate, cum ar fi jaditul de înaltă calitate) s-a cristalizat.

• Utilizare Modernă: Astăzi, pietrele semiprețioase sunt apreciate nu doar pentru frumusețea lor estetică, ci și pentru semnificațiile lor culturale și spirituale (cristaloterapie, talismane).

În concluzie: Pietrele semiprețioase nu au fost niciodată doar simple ornamente, ci purtătoare de istorie, credințe, simboluri de statut și, în multe culturi, un mod de a înregistra și transmite tradițiile.

Științific vorbind: pietrele semiprețioase sunt minerale sau combinații de minerale, cu structură cristalină stabilă, duritate variabilă și proprietăți fizico-chimice bine definite (culoare, indice de refracție, densitate etc.). Ele nu emit energii cuantificabile medical asupra corpului uman.

• Duritatea Mohs: indică rezistența la zgâriere (diamantul are 10).
• Chihlimbarul și perlele nu sunt minerale propriu-zise:
  • Chihlimbar = rășină fosilizată.
  • Perla = produs organic

• Nu este o piatră naturală, ci sintetică, dar e extrem de populară în bijuterii.
• Mai dur decât majoritatea pietrelor semiprețioase naturale (Mohs 8–8.5).
• Folosit pentru a reda strălucirea diamantului la un cost mult mai mic.